„Lumina lui Hristos luminează tuturor” – lumina necreata în viziunea Sfântului Grigorie Palama

            Unul din aspectele cele mai înălțătoare ale Sfântului și Marelui Post este bogăția și frumusețea de necuprins în cuvinte ale sfintelor slujbe care împodobesc aceste săptămâni cu texte și cântări îngerești. Un bun exemplu este Liturghia Darurilor mai înainte sfințite care se săvârșește doar în timpul săptămânii pe parcusul acestui post. Istoria acestei slujbe este veche, iar semnificația actelelor liturgice pe care le cuprinde, cu atât mai importantă. Întrucât pentru fiecare din aceste acte s-ar putea spune foarte multe lucruri, noi vom zăbovi doar pe cuvintele rostite de preot la sfârșitul Vecerniei care precede Liturghia, când, cu un sfeșnic cu lumânare aprinsă, la care este atașată cadelința din care se înalță fumul bine-mirositor al tămâii se cântă duios: Lumina lui Hristos luminează tutuor! Acestă lumină este lumina lină, lumina care izvorăște din Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume (In 1,9) și prin care ajungem la cunoașterea Dumnezeirii.

              Conceptul de lumină in Sfânta Scriptură

               Sfânta Scriptură începe cu mărturia despre lumină: ,,Și a zis Dumnezeu: <<Să fie lumină”>> Și a fost lumină” (Fac. 1,3) și se termină tot cu imaginea luminii: ,,Și noaptea nu va mai fi; și nu au trebuință de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină și vor împărății în vecii vecilor”(Ap. 22,5). Observăm că istoria mântuirii este cuprinsă între acești doi poli: lumina creată dintru începuturi, care își are obârșia la Dumnezeu, și lumina dumnezeiască, care este Dumnezeu Însuși, ,,Părintele luminilor”.  Sfânta Scriptură Îl arată pe Dumnezeu ca lumină în Sine, per se, fără început și fără de sfârșit, izvor al luminii încă din primele clipe ale creației. Chiar și contactul pe care Dumnezeu l-a avut cu oamenii, după încheierea creației, s-a realizat tot prin lumină, ca un semn ce manifestă slava Sa.

            În Vechiul Testament, Dumnezeu se arată lui Moise în chip luminos în rugul aprins care nu se mistuia (Ies 3,2), în stâlp de nor luminos pentru evrei sau ,,negură și întuneric” pentru egipteni (Ies 14,20);  se ,,îmbracă cu lumina ca și cu o haină” (Ps 103,2) și ,,scoate din întuneric lucrururile ascunse și aduce la lumină ceea ce era acoperit de umbră” (Iov 12,22). Însăși ideea de ,,Răscumpărător al lui Israel” era privită tot prin prisma luminii: ,,Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare” (Isaia 9,1), iar acest lucru se împlinește în Noul Testament, când Fiul lui Dumnezeu se întrupează ca lumină a lumii care luminează mințile celor ce se află în întunericul necunoștinței și al păcatului, ducând-i pe aceștia la adevărata vedere de Dumnezeu în lumina slavei Sale celei neapropiate[1]:  ,,Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1,9). Cu toate acestea, slava de negrăit a lui Dumnzeu în lumină arătată omului are loc la Schimbarea la față a Mântuitorului Hristos pe Muntele Taborului, o înviere mai înainte de Înviere[2] , care avea să le arate celor trei apostoli mai întâi pe Dumnzeu și după aceea pe Omul, contrar celor întâmplate până atunci. Însă acea lumină care a strălucit pe munte nu a fost văzută doar cu ochii trupești, cu simțul acestui corp pământesc, ci a fost o revelare a puterii venite de sus, care le-a deschis ochii duhovnicești. Lumina era la Hristos și înainte, dar ei nu o puteau vedea din cauză că priveau cu ochii trupești, ochi corupți de păcat și de stricăciune.

             Conceptul de lumină in viziunea Sfântului Grigorie Palama

            Tema luminii dumnezeiști este o temă des întâlnită la Sfinții Părinți: rugul aprins de pe muntele Horeb, lumina care l-a învăluit pe Hristos pe Tabor, lumina in chip de limbi de foc care s-a pogărât peste apostoli la Cincizecime, mulțimea de sfinți părinți ai Patericului care au fost înconjurați de lumină ș.a.m.d. A spune mai exact ce este lumina dumnezeiască este greu de spus, pentru că ea se trăiește. Întrucât a doua duminică a Postului Paștelui este duminica închinată Sf. Grigorie Palama (†1359) am găsit de cuviință să prezentăm tâlcuirea lui despre lumina dumnezeiască, ca unul care a fost trăitor al ei.

          Sfântul Grigorie Palama este prezent în teologia răsăriteană drept unul din stâlpii Bisericii, care a susținut dreapta credința și adevărata învățătură a ei în vremuri foarte tulburi pentru Ortodoxia amenințată de ereziile Apusului și de influențele scolastice.  În acest context, el devine martor personal al unor evenimente cu adânci rădăcini în tradiția patristică și în duhul Bisericii, prezentându-se ca un adevărat isihast urban (K. Ware), ce combină rugăciunea și contemplația mistică cu admirația și povățuirea duhovnicească, fiind, în același timp, și unul dintre personajele cu o importanță și o autoritate deosebită în elita eclezială și politică al acelor vremuri.

        Cel între sfinți Părintele nostru Grigorie Palama s-a născut la Constantinopol în toamna anului 1296, din părinți binecredincioși și aleși Constantin și Kali. Tatăl său era senator, fiind adus la curte ca sfetnic al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) și ca educator al nepotului împăratului, Andronic al III-lea. Deși Sf. Grigorie a crescut la curtea împăratului a fost atras de timpuriu de viața de asceză, avînd ca îndrumător pe Teofil, viitorul mitropolit al Filadelfiei, care îl inițiază și în tehnica rugăciunii isihaste. La 20 de ani se hotărăște să intre în mănăstire, determinând la aceasta întreaga familie, mamă, două surori și doi frați. Împreună cu cei doi frați pleacă la muntele Athos unde, cu unele întreruperi, petrece 20 de ani. Sf. Grigorie îmbină o asceză riguroasă cu o participare periodică în sânul comunității. Cinci zile pe săptămână trăia în completă izolare și rugăciune, pentru ca sâmbăta și duminica să revină în mănăstire pentru a participa la Sfânta Liturghie și a primi Sfânta Euharistie. Din această izolare iese pentru a se angaja în lupta cu călugărul Varlaam care, erijându-se în teolog ortodox a  nesocotit dreapta credință și a atacat pe sfinții isihaști. [3]

           Varlaam era un erudit călugăr grec din Calabria, din sudul Italiei, sosit la Constantinopol prin 1330. Ajunge să fie  socotit savant și apărător al Ortodoxiei și este numit chiar profesor la Universitatea imperială. Varlaam era însă adept al umanismului occidental și astfel prezenta Ortodoxia , nu prin prisma revelației divine, ci mai mult prin prisma filozofilor scolastici. Părinții isihaști se sesizează și îl combat. Varlaam, surprins că este combătut, contraatacă ponegrind pe cei mai mari părinți rugători isihaști și batjocorin metoda isihastă de rugăciune. Aceasta a determinat pe Sf. Grigore Palama să iasă din izolarea sa și să înceapă o dispută adâncă de doctrină cu Varlaam, în apărarea părinților isihaști.

        În urma acestor evenimente, Sf. Grigorie compune celebrele epistole contra lui Varlaam și încearcă să-l întoarcă de la erezie, acuzându-l că s-a întors împotriva Sf. Părinți, adevărații purtători ai tradiției orodoxe. După Sf. Grigorie este o adevărată blasfemie să spui că orice filosof poate vedea lumina lui Dumnezeu așa cum vede lumina fizică. Referindu-se la Lumina taborică, spune că ea ,,n-a fost numai slava trupului, ci slava naturii dumnezeiești, care, unită într-unul din ipostasele ei cu acel trup, a așezat în el toată slava și strălucirea ei;”[4] ,,lumina și slava aceea nu e numai a unei Persoane, ci a tuturor Celor trei, pentru că e a naturii dumnezeiești. De aceea, ea nu se poate vedea prin puterea omenească oricât ar fi de mare, nici prin  ajutor îngeresc, ci numai prin puterea dumnezeiască.”[5] El continuă și dă exemplul Sf. Ștefan, cel dintâi dintre mucenici, care a văzut lumina dumnezeiască ,,fiind plin de Duh Sfânt” (FA 7 ,55), deci unit cu Dumnezeu, și nu prin mijlocirea unui înger, pentru că chiar dacă unele înștiințări și cunoștințe ni se transmit prin îngeri, totuși, vederile dumnezeiești sunt directe, nemijlocite. Acest lucru se întâmplă însă, cu cei pregătiți pentru aceasta, căci ,,Dumnezeu, datorită prisosinței strălucirii, nimănui nicidecum îngăduie a-L privi, (lucru) pentru care și este mai-presus-de-cuget; și iarăși,  (tot) datorită prisosinței acesteia, și până la cei ce văd încețoșat ajunge și se arată celor ce îl caută, fie ei și cei mai de pe urmă dintre făpturile cuvântătoare”[6] (Epistola a II-a către Varlaam). Înțelegem de aici că Dumnezeu nu caută decât la cei cu inima smerită și mintea curățită și luminată, care îl duc pe om la unirea cu Dumnezeu, unire ce îi dă tot mai multă putere și îl face să cuprindă tot mai mult și mai mult din ea, dar niciodată săturându-l. Și prin împărtășirea de acea slavă, omul se transformă, se uită pe sine însuși, trupul și sufletul său, vede lumina lui Dumnezeu, fiind copleșit de ea; ba chiar devine una cu ea. El realizează că în el toate puterile mintale încetează, pentru că fiind în lumină, vede lumină, iese din celelalte și devine ceea ce vede, lumina; privind în jur vede lumina, uitându-se la sine vede lumina, însăși puterea prin care vede este lumina; în această stare de unire, tot ce vede și calea prin care vede este lumina necreată.[7]

         Acest tablou mistic nu este o fantezie, o iluzie a minții surmenate de post și asceză, ci este însăși starea omului îndumnezeit (θεοσις), cuprins de slava firii dumnezeiești, de esența veacului viitor – starea harică a sfinților, pe care însă nu o trăiau neîntrerupt. Ba din contra, pentru această experiență și bucurie de nedescris  este nevoie  de multă nevoință; de voință mai întâi de toate, de asceza și curățire (καθαρσις), o renunțare la cele create, pentru dobândirea celor necreate, o eliberare existențială a celui ce tinde spre Dumnezeu. De aceea, se obține după mult timp, cu mult efort, durează puțin, dar lasă în inima omului o dulceață nepământească, care îl umple de o bucurie de negrăit, dar în același timp de tristețea lipsei ei.

            Mesajul Sf. Grigorie, ca unul care a experiat starea harică a luminii este că ,,nu e neprimejdios (lucru) a vorbi despre Dumnezeu cei ce nu știu a vorbi cu Dumnezeu, și a judeca despre lumina nematerialnică cei ce nu o știu pe aceasta (a fi) mai presus de lumina ce cade sub simțuri, care nici nu sunt desăvârșiți – prin lumina înțelegătoare și adevărată – în privința părții înțelegătoare a sufletului și nu au aflat cu adevărat <<viața cea ascunsă, cea întru Hristos>>.”[8]  De aceea, cei ce nu cugetă în Dumnezeu și la Dumnezeu, dacă văd lumina, văd de fapt întunericul venit de la tatăl minciunii: ,,Luminii ce altceva îi este potrivnic fără numai întunericul, măcar că fățărește lumina și îi înșală pe cei ce niciodată nu s-au apropiat de lumina cea adevărată”.[9]

            Concluzie 1:

            Învățătura dogmatică a Luminii la Sf. Grigorie de Palama este că omul poate gusta din Dumnezeu, se poate bucura de lumina cea necreată, care însă este energie dumnezeiască și nu parte din ființă. Nimeni nu poate ajunge la esență, la ființa lui Dumnezeu (impropriu spus ,,miez”) pentru că e contradictoriu ființial. Făptura finită nu poate să înțleagă pe Creatorul său infinit, atotputernic și incomprehensibil. Sf. Ioan Damaschin se exprimă în acest sens: ,,Dumnezeirea este infinită și incomprehensibilă. Și singurul lucru pe care îl înțelelgem cu privire la sfințenia Sa este faptul că Ea este nemărginită și cu neputință de înțeles.”[10]

          Concluzie 2:

           Sf. Grigorie, ca un ,,părinte al faptelor” vine și spune că adevărata trăire și condensare a vieții se află în cadrul Bisericii, mediul cel mai favorabil lucrării energiilor dumnezeiești necreate și luminării conștiinței oamenilor de către Duhul Sfânt. Aici, comunicarea reciprocă între umanitate și divinitate este menținută de lucrarea Duhului Sfânt, care mișcă iubirea de la divinitate la umanitate și în sens invers, de la umanitate la divinitate, omul ajungând să poarte în el divinul, fără însă ca acesta să absoarbă umanul sau să se contopească cu el, rămânând într-o stare distinctă, dar unită în același timp.[11] Cu alte cuvine, omul devine dumnezeu după har și se face părtaș vieții dumnezeiești prin dragostea și lucrarea dumnezeiască. El este chemat să convertească toate în lumină, să decopere lumina dumnezeiască ascunsă în toate lucrurile lui Dumnezeu, prin împlinirea menirii proprii de a se mântui.[12] Pentru aceasta trebuie să dobândească el însuși Lumina prin curățirea ochilor minții și a inimii, prin lepădarea păcatului și îmbrăcarea virtuților. Astfel, în trup fiind, va avea parte de bunătățile cele de negrăit ale vieții viitoare, petrecând cu Dumnezeu în lumina Lui cea veșnică.

           Important de înțeles, mai ales în această perioadă a anului, este scopul vieții noastre, mântuirea și îndumnezerirea. De aceea, ca și Sf. Grigorie trebuie să înălțăm rugăciuni la Hristos-Domnul și la Maica Sa: Luminează-mi întunericul sufeltului meu! Acela Care dă lumină soarelui să reverse Lumina Sa peste fiecare dintre noi și peste toți laolaltă pentru iubirea Sa cea veșnică și nețărmuită. Amin!

            Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008;

2. Părinții Bisericii, Sfântul Grigorie Palama / Ο Αγιος Γρηγοριος Ο Παλαμας – Opere Complete, Volumul II, Editura Gândul Aprins, București, 2013;

3. Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2006;

4. Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010;

5. Hierotheos Mitropolit de Nafpaktos, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Editura Bunavestire, Bacău, 2010;

6. Pr. Dr. Roger Coresciuc, Omiliile Sfântutlui Grigorie Palama- Analiză omiletică, Editura Doxologia, Iași, 2013;

7.Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Editura Anastasia;

8. Bogdan Scorțea, Despre vederea lui Dumnezeu în lumină, Studii Teologice, nr.1, București, 2006;

9. Nicușor Sandu, Considerții privind conceptul de ,,lumină” în gândirea Sfântului Simeon Noul Teolog, Ortodoxia- Revista Patriarhiei Române, nr. 1-2, București, 2005;

10. Ștefan Buchiu, Actualitatea gândirii teologice  a Sfântului Grigorie Palama, Ortodoxia - Revista Patriarhiei Române, nr. 1-2, București, 2000;

11. Marius Keller, Lucrarea harului dumnezeiesc și luminarea conștiinței oamenilor, Ortodoxia - Revista Patriarhiei Române, nr. 3, București, 2017.

12. Preot Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, Predici, vol.II, Editura Bonifaciu, București, 1996,